Oamenii trecutului nu au spectacular decat prestigiul departarii

Am crezut ?ntotdeauna c? nu po?i vorbi despre lucrurile care spun ceva cu adev?rat despre tine. Nu fa??-n fa?? cu cel?lalt. De-asta scriu ?n loc s? vorbesc. C?nd e?ti fa??-n fa??, ochi ?n ochi cu aproapele t?u... abia atunci sim?i zidul de nestr?b?tut dintre min?ile voastre (?cum arat? albastrul t?u?", ?cum pot sim?i durerea ta de m?sele?"). De asta oamenii ?i-au spus lucrurile importante prin c?r?i, c?ci orice carte presupune o absen??, dintr-o parte sau din cealalt?: c?nd e scris?, lipse?te cititorul. C?nd e citit?, lipse?te scriitorul. Dispar astfel grea?a ?i abjec?ia de-a pune fa??-n fa?? judec?torul ?i condamnatul.

In numele si sub teroarea ei (plictiselii, n.m.) parasesc oamenii caminul si moartea agreabila legata de el si se avanta in lume, spre a muri undeva fara acoperis si fara lacrimi; adolescentii se gandesc la sinucideri in zile infinite de primavara, iar servitoarele fara amanti se lamenteaza duminicile, de parca inima lor e un cimitir in care mortii nu pot dormi.